Reteta de crema hidratanta din unt de shea si uleiuri esentiale

5
(3)

Tenul nostru este atacat in fiecare zi de poluarea mediului inconjurator, chimicalele din alimentele excesiv procesate pe care le consumam si produsele cosmetice pe care le folosim. Tocmai de aceea, hidratarea pielii cu produse naturale este esentiala daca ne dorim un ten neted, lipsit de imperfectiuni si cu aspect luminos.

Reteta de crema hidratanta din unt de shea si uleiuri esentiale

1. Vom incepe prin a aseza un bol micut, rezistent la caldura, intr-un vas cu apa fierbinte. Vom adauga in el unt de shea si ulei de argan si vom amesteca pana ce aceste ingrediente se vor omogeniza.

reteta crema hidratanta

Untul de shea contine din belsug vitamina A si este extrem de hranitor pentru ten. Acesta nu doar ca are un efect intens de hidratare, dar reduce si inflamatiile si stimuleaza productia de colagen. Cunoscut si sub denumirea de unt de karité, acest produs este folosit de multi ani, fiind cunoscut pentru abilitatile sale de a reduce ridurile fine, cicatricile sau iritatiile pielii, inclusiv cele cauzate de diverse afectiuni dermatologice (psoriazis, eczeme), arsuri solare sau intepaturi de insecte.

De asemenea, stimuleaza regenerarea celulara, are proprietati hidratante, cicatrizante si antibacteriene. Mai mult decat atat, acest produs natural tonifica, lumineaza si reda finetea pielii, fiind considerat cel mai bun antidot natural impotriva imbatranirii pielii. Fiind un produs lipsit de parabeni, substante chimice, toxine, parfumuri untul de shea poate fi folosit pentru toate tipurile de ten, inclusiv pentru cel sensibil.

Untul de shea este compus in principal din acid palmitic, acid stearic, acid oleic, linoleic. Mai contine vitaminele A, D, E si F si catechine, antioxidanti din plante care se regasesc si in ceaiul verde. Fiecare dintre aceste vitamine are diverse roluri benefice pentru piele. Astfel, vitamina A stimuleaza formarea de noi celule, elimina tesuturile moarte si creste numarul receptorilor pentru hormonii de crestere de la nivelul pielii, asigurand astfel elasticitatea si finetea pielii. In plus, protejeaza impotriva deshidratarii, favorizeaza regenerarea si previne aparitia ridurilor.

Vitamina D are actiune calmanta pentru ten, iar vitamina E intarzie aparitia ridurilor. Cu toate ca nu se cunoaste cu exactitate in ce masura sunt absorbite vitaminele din untul de shea, exista dovezi stiintifice care demonstreaza faptul ca acest compus natural ajuta la prevenirea imbatranirii, fiind un ingredient ideal, impreuna cu alte extracte de plante, in produsele cosmetice. La toate acestea se adauga faptul ca untul de shea se topeste in contact cu pielea, astfel ca se absoarbe foarte usor.

Uleiul esential de argan este si el un ingredient nemaipomenit pentru produsele de ingrijire, acesta fiind cunoscut pentru proprietatile sale preventive si curative, mai ales asupra tenului. Contine un procent ridicat de acizi grasi esentiali si fenoli, fiind mult mai rezistent la oxidare decat uleiul de masline. De asemenea, contine vitamina A, acizi grasi omega 6 si omega 9 care ofera organismului multe dintre beneficiile specifice substantelor antioxidante.

Are, de asemenea, proprietati hidratante si microbiene, avand calitati mult mai ample decat o simpla lotiune hidratanta, intrucat nu contine colesterol si ajuta la restabilirea pH-ului natural al pielii. In plus, contribuie la estomparea ridurilor si ii ofera pielii elasticitate, regleaza eliberarea sebumului in cazul tenului gras, dar este util si in hidratarea pielii uscate. Are proprietatea de a regenera pielea prin revitalizarea functiilor celulelor, prevenind imbatranirea precoce, cauzata de poluare, fumat, expunerea excesiva la soare, ajuta la diminuarea inflamatiilor si iritatiilor pielii, fiind ideal in tratarea acneei si a eczemelor.

Este clar, asadar, de ce un amestecul obtinut din unt de shea si ulei de argan sunt garantia unui ten sanatos si stralucitor.

2. Dupa ce am amestecat cele doua produse, iar acestea s-au topit, vom lua cu grija bolul din apa fierbinte si vom adauga peste amestecul obtinut ulei din samburi de morcovi, amestecand cu o spatula mica.

reteta crema hidratanta

Uleiul din samburi de morcovi este foarte bogat in substante naturale benefice pentru sanatate. Este bogat in antioxidanti care ajuta la prevenirea si chiar repararea pielii afectate de expunere la soare, fum, nutritie nesanatoasa sau un mediu aspru. Nutrientii sai includ betacarotenul, vitaminele A și E si provitamina A. Uleiul din seminte de morcovi hraneste pielea uscata sau imbatranita si poate intarzia sau estompa ridurile fine sau de expresie.

3. In continuare vom aduga si uleiuri esentiale de lemongrass, levantica si musetel

reteta crema hidratanta

Uleiul esential de lemongrass are calitati antibacteriene, antimicrobiene, antioxidante si medicinale care il fac extrem de util pentru o gama larga de afectiuni. Conform studiilor efectuate in ultimii ani asupra constituentilor si a activitatii biologice a uleiului esential de lemongrass, s-a stabilit ca acesta este un bun tonifiant al pielii, antiinflamator, anti-imbatranire, antiseptic, deodorant, antioxidant, antiparazitar. In plus, produsul contribuie la normalizarea secretiei de sebum, asigura igiena locala a porilor dilatati si contribuie la relaxarea musculara. Pe scurt, acest ulei te va face sa arati stralucitoare in timp ce-ti va curata si inchide porii.

reteta crema hidratanta

Uleiul esential de lavanda este cunoscut pentru proprietatile lui antiinflamatorii, antifungice, antidepresive, antiseptice, antibacteriene si antimicrobiene. Beneficiile sale medicale in ceea ce priveste pielea pot fi atribuite proprietatilor sale antiseptice si antifungice. Acesta este utilizat pentru a trata diverse afectiuni ale pielii, cum ar fi acneea, ridurile, psoriazisul si alte inflamatii. Este ideal in tratarea si calmarea ranilor, arsurilor, sprijinind formarea tesuturilor cicatriciale.

reteta crema hidratanta

Uleiul esential de musetel are cele mai complexe efecte medicinale dintre toate uleiurile, motiv pentru care se gaseste la preturi destul de piperate. Efectele sale deosebite antiseptice si antibiotice au fost observate si evaluate cu mii de ani in urma, acest ulei fiind folosit chiar si in Egiptul Antic. Prin proprietatile calmante si antiinflamatorii, uleiul esential de musetel este un bun remediu in tratamentul iritatiilor de pe piele, arsurilor si intepaturilor de insecte. El calmeaza, amelioreaza inflamatiile, elimina roseata si alte probleme tegumentare. Se absoarbe rapid in piele, catifeleaza, tonifica si intensifica metabolismul celular si circulatia sangelui. Este recomandat pentu tenul sensibil, uscat sau iritat, deoarece contribuie eficient la imbunatatirea aspectului acestuia.

4. Odata amestecate toate aceste ingrediente-minune, putem transfera produsul intr-un recipient mic din sticla, pe care il vom stoca intr-un loc rece si intunecat sau la frigider, astfel incat sa-si mentina cat mai bine proprietatile.

Poti aplica aceasta crema in fiecare dimineata, dupa dus sau dupa ce te-ai spalat pe fata, iar tenul este inca umed. Este recomandata o aplicare si seara inainte de culcare, dupa indepartarea machiajului.

Hranirea zilnica a tenului cu produse de calitate este esentiala pentru aspectul si sanatatea pielii noastre. In plus, produsele obtinute din folosirea ingredientelor de calitate au cele mai putine sanse de a ne produce alergii. In cazul in care apare totusi un disconfort, sau o reactie ce poate fi interpretata ca alergie trebuie excluse pe rand din amestec ingredientele, pentru a observa care genereaza aceasta senzatie.

Timpul total necesar pregatirii acestei creme nutritive naturale este de 5-10 min.

Cantitatea continuta va fi suficienta pentru 20-30 de aplicatii.

Ingrediente crema hidratanta din unt de shea si uleiuri esentiale

  • 85g ulei de argan;
  • 30g unt de shea;
  • 30g ulei din seminte de morcov;
  • 5 picaturi ulei esential de lemongrass;
  • 10 picaturi ulei esential de lavanda;
  • 6 picaturi ulei esential de musetel.

Reteta crema hidratanta din unt de shea si uleiuri esentiale

  1. Se toarna uleiul de argan intr-un bol rezistent la caldura, alaturi de untul de shea.
  2. Cele doua ingrediente se amesteca bine, in timp ce bolul este asezat intr-un vas cu apa fierbinte.
  3. Cand s-au topit si omogenizat, luam recipientul din apa si adaugam uleiul din seminte de morcov, amestecand in continuare.
  4. Adaugam uleiurile esentiale, amestecand bine.
  5. Aplicam pe fata curata, de preferinta umeda, seara si dimineata.

Cât de util a fost acestă articol?

Fă clic pe o stea pentru a evalua!

Evaluare medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează acest articol.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.