Kiwi – un alt remediu natural pentru constipatie?

1
(1)

Pare o intrebare simpla, insa trebuie sa ne intrebam in primul rand “Ce este constipatia”?
Termenul “constipatie” poate descrie multe tipuri de probleme legate de tranzitul intestinal. Poate fi vorba despre scaune tari si ca niste bobite, sau scaune cu volum redus. De asemenea, termenul poate descrie efortul excesiv pentru eliminarea scaunelor, lipsa tranzitului intestinal zilnic sau senzatia ca nu poti elimina scaunul in intregime.
Toate acestea pot fi descrise ca si “constipatie”, insa simptomele pentru fiecare dintre aceste stari sunt diferite.

Ce este constipatia cronica?

Constipatia devine cronica atunci cand dureaza pana la cateva saptamani sau chiar luni. Diversele simptome ale constipatiei pot insemna probleme diferite si, de aceea, necesita tratamente diferite. Fii concis si cat mai exact atunci cand stai de vorba cu medicul, astfel incat sa ii descrii exact problema cu care te confrunti.
Pentru a clarifica o idee eronata intalnita frecvent in randul celor obisnuiti cu tranzit intestinal zilnic, trebuie sa precizam ca este absolut normal sa nu ai scaun in fiecare zi.

Desi un numar prea mic de scaune (doua sau mai putine pe saptamana) poate fi o cauza de disconfort, fizic nu ai nevoie sa ai scaun zilnic.
Exista doua tipuri majore de constipatie. Prima este o miscare lenta in tractul gastrointestinal, in timp ce a doua forma de constipatie apare mai aproape de iesire, constand in dificultati de evacuare a continutului intestinal din cauza problemelor muschilor pelvieni.
Pentru prima forma de constipatie, tratamentul poate include un consum mai mare de fibre, fie prin administrarea de suplimente, fie prin cresterea consumului de fructe si legume.
A doua forma poate necesita evaluare medicala, cu analize sau proceduri imagistice.

De ce apare constipatia?

Exista multe motive care duc la aparitia constipatiei si este important sa intelegi de ce a aparut la tine.
Exista unele cauze reversibile ale constipatiei, ce pot imbunatati miscarile intestinale. Daca te plangi de putin timp de constipatie, stai de vorba cu medicul – inainte de a adauga fibre in dieta – pentru a sti exact ca nu ai nevoie de teste de diagnostic, precum ecografii abdominale sau teste de laborator.
Consulta-te cu medicul daca iei medicamente noi sau daca ai observat sangerari rectale, dureri abdominale, pierdere in greutate sau greata si varsaturi, simptome ce necesita evaluare imediata pentru alte afectiuni medicale mai grave.

Cum poti trata constipatia altfel decat prin medicatie?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente intrebari ale persoanelor care se confrunta cu constipatia, si un motiv pentru care studiile privind adaugarea de fibre, fructe si legume in alimentatie sunt extrem de interesante.
Insa e dificil ca medicii sa recomande planuri de tratament specifice, pentru ca nu exista multe date solide care sa-i ajute sa recomande o anumita planta sau un anumit regim de fibre, asa cum ar recomanda doze standardizate de medicamente.
Un studiu nou, extrem de interesant, intitulat „Studiu de eficienta comparativa exploratorie a a kiwi-ului verde, psyllium sau a prunelor uscate la pacientii din SUA cu constipatie cronica”, publicat in Jurnalul American de Gastroenterologie, incearca sa compare direct diferite moduri, complet naturale, de a trata constipatia cronica.

Prunele uscate (ca forma de fibre alimentare din plante) si psyllium sunt variante foarte apreciate de tratare a constipatiei cronice. Deloc surprinzator, toti participantii au reusit sa atinga obiectivul principal de stimulare a tranzitului intestinal si se pare ca kiwi-ul a obtinut acest beneficiu cu mai putine efecte secundare.

Cercetarea de mai sus a avut totusi unele limite.

  •  Marea majoritate a pacientilor au fost femei, iar varsta medie a fost de 43 de ani – o varsta tipica pentru pacientii cu constipatie cronica.
  •  Pacientii au fost constienti de interventia aplicata (kiwi, prune uscate sau psyllium).
  •  Studiul a fost relativ mic, cuprinzand doar aproximativ 80 de pacienti.

In plus, ramane de vazut daca ameliorarea constipatiei produsa de kiwi continua si dupa patru saptamani (durata studiului).
Pe de alta parte, insa, studiul ofera o alta adaugire potentiala in dieta pentru persoanele care cauta remedii naturale pentru probleme cronice. Noua cercetare este suficient de buna incat unii medici pot decide sa recomande kiwi pacientilor care isi doresc o ameliorare a constipatiei.

Ce faci daca abordarea naturala nu da roade?

La fel ca in orice situatie in care incerci un remediu acasa pe cont propriu, daca ai o problema de constipatie care nu raspunde la tratamente naturale acasa, stai de vorba cu medicul, pentru a afla daca e nevoie de cercetari amanuntite.
Nu e nicio rusine sa recunoastem ca uneori e greu sa iti iei necesarul de fibre (in mod ideal 5 g/masa) din dieta occidentala moderna. In plus, exista multe motive intemeietate, in afara de constipatie, pentru care este indicat sa consumi cat mai multe fibre – de pilda, sanatatea colonului sau sanatatea florei intestinale.

Daca nu reusesti sa consumi suficiente fibre (sau suficient kiwi!) pentru ameliorarea constipatiei, exista o multime de laxative fara reteta foarte eficiente in tratarea afectiunii. Cand ai indoieli, mergi la medic! Nu trebuie sa suferi cand exista tratamente sigure si eficiente!

Sursa: https://www.health.harvard.edu/blog/another-natural-remedy-for-constipation-202202222690

Cât de util a fost acestă articol?

Fă clic pe o stea pentru a evalua!

Evaluare medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează acest articol.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.