mahmureala

Mahmureala – dupa fapta si rasplata

Pentru ca azi este vineri si pentru ca se apropie weekendul, ne-am gandit sa iti prezentam cateva remedii naturale pentru mahmureala. Nu ca ai avea nevoie, dar…just in case. 😉

Asadar, daca din intamplare te trezesti cu o mahmureala de toata frumusetea, cu dureri de cap, ameteli si greata, nu te grabi sa deschizi sertarul cu medicamente, ci ia in considerare urmatoarele sfaturi eficiente si naturale!

Mahmureala: cauza o stii, iata si remediile:

1. “Plain”…Mary. Desi gandul la un pahar de Bloody Mary inca te mai ispiteste, incearca sa bei unul…fara alcool, adica un pahar de suc de rosii simplu. Cea mai mare greseala este sa mai iei o gura de alcool cu gandul ca asta trebuie sa faci ca sa te “dregi” deoarece iti amelioreze simptomele pe moment, dar iti poate dauna pe termen lung. Acea bautura de dimineata ar putea conduce la o stare generala si mai neplacuta urmatoarea zi.

2. Mic-dejun usor. Desi multe persoane spun ca un mic-dejun bogat in grasimi ii face sa se simta mai bine, un astfel de „tratament” poate sa iti dea arsuri greu de suportat. De aceea, in dimineata respectiva trebuie sa te limitezi la alimente usor de digerat, cum ar fi painea prajita (cu miere)  sau cerealele. Si nu uita sa te  hidrateazi cat se poate de mult!

3. No coffee. Cafeaua ingusteaza vasele sanguine si mareste tensiunea, motiv pentru care, daca esti bautor inrait de cafea, multumeste-te doar cu o cescuta mica-mica!

4. Miscare. Cateva exercitii lejere te pot ajuta sa-ti recapeti forma, dar tine cont de faptul ca acest lucru necesita hidratare si o alimentatie corespunzatoare. Daca nu te simti in stare, iesi la o plimbare la aer curat si incearca sa nu te fortezi. Odihneste-te cat cuprinde!

5. Dus racoritor. Fa un dus pe indelete, alternand apa rece cu apa calduta, ca la soare. Te vei simti imediat revigorat.

6. Mere si banane. Mananca mere pe stomacul gol in dimineata in cauza sau prepara-ti un milkshake cu banane si miere. Bananele ajuta la calmarea stomacului si compenseaza deficitul de magneziu si potasiu, efect al consumului excesiv de alcool.

7. Ceai de ghimbir. Ghimbirul  amelioreaza durerile de stomac si te scapa de ameteli, greata si arsuri. Toarna apa fierbinte peste 2 lingurite de ghimbir ras si acopera ceaiul timp de  5-10 minute, apoi bea-l.

8. Suc natural de fructe. Sucul de fructe iti creste nivelul de energie, ajutand corpul sa elimine toxinele si oferindu-i necesarul de vitamine si nutrienti care i-a fost “rapit” de alcool.

Mahmureala – mai bine evitata decat…experimentata

mahmureala
Cum intotdeauna mai bine previi decat sa tratezi, inainte sa te duci la o petrecere cu bautura la discretie, iata ce ar trebui sa faci pentru a evita mahmureala: mananca bine inainte sa bei alcool, nu amesteca tipurile de bauturi ci incearca sa te limitezi la unul singur, fereste-te de bauturi acidulate cum ar fi sampania sau vinul acidulat si alterneaza alcoolul cu cateva inghitituri periodice de apa.

Asadar, un weekend placut si…cumpatat! 😀

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.