Este sau nu necesară deparazitarea pentru adulți și copii?

0
(0)

Este bine știut că o alimentație sănătoasă și echilibrată este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja sănătatea. O dietă sănătoasă ne poate ajuta să reducem riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral, prin îmbunătățirea nivelului de colesterol, reducerea tensiunii arteriale sau controlarea zahărului din sânge. Mai puțini dintre noi știu însă, care este importanța detoxifierii și a deparazitării regulate. Iar ca să explicăm pe îndelete, deparazitarea este procesul de administrare a unui medicament sau produs antihelmintic unui om, pentru a scăpa de paraziții intestinali.

Cauzele formării paraziților intestinali

Paraziții intestinali sunt printre cele mai cunoscute probleme în rândul copiilor și al adulților. Aceștia pătrund în organismul uman atunci când o persoană intră în contact cu apa, solul sau obiectul infectat. Odată ajunse în corp, larvele devin adulte, se așează în vasele de sânge și încep să se reproducă. Ouăle lor trec în intestin, unde apoi se declanșează un răspuns imunitar, deoarece corpul persoanei infectate recunoaște ouăle drept organisme străine. Reacțiile organismului la paraziților intestinali depind de ce parte a corpului a fost afectată. Dacă tractul gastro-intestinal este locul principal al infecției, atunci pot apărea dureri abdominale, diaree, sângerări intestinale și obstrucție intestinală. Ficatul și splina pot fi, de asemenea, afectate. Dacă tractul urinar este mai afectat, atunci sângele poate fi pierdut în urină și pot apărea leziuni pe termen lung la rinichi, vezică și uretră.

De ce deparazitarea este obligatorie pentru maturi și copii

Copii sunt cel mai des afectați de paraziții intestinali, mai ales din cauza excesului de dulce, a mâinilor murdare sau a contactului cu o mulțime de obiecte mai puțin curate. În acest sens, specialiștii recomandă o deparazitare regulată de cel puțin două ori pe an, primăvara și toamna, atunci când larvele paraziților sunt în proces de reproducere.

Totodată, nu doar copiii, dar și adulții au nevoie de deparazitare regulată.

Deparazitarea îmbunătățește imunitatea, protejând astfel organismul de bolile cronice cauzate de paraziți. Aceasta îmbunătățește concentrarea, crește absorbția nutrițională și controlează infecțiile, anemia sau problemele digestive.

Potrivit specialiștilor în domeniu, o infecție cu paraziți intestinali nu este adesea evidentă, iar simptomele ar putea include pierderea bruscă în greutate, dureri de stomac, slăbiciune, febră, vărsături și anemie. În mod similar, paraziții intestinali pot afecta și adulții. Chiar dacă în majoritatea cazurilor, infestarea cu paraziți nu este o infecție care pune viața în pericol, poate duce la diverse probleme clinice.

Deși există o creștere a gradului de conștientizare la nivel mondial cu privire la deparazitare în rândul copiilor, deparazitarea în rândul adulților necesită, de asemenea, o atenție sporită.

Beneficiile deparăzitării

Majoritatea părinților cunosc cât de importantă este deparazitarea periodică în zilele copilăriei, mai ales pentru că infecțiile cu helminți pot provoca diverse probleme de sănătate, așa cum am explicat mai sus. Aceste infecții pot provoca, de asemenea, pierderea poftei de mâncare, subnutriție, afectarea dezvoltării mentale și fizice. Printre cele mai importante beneficii ale deparazitării de numără îmbunătățirea imunității, concentrării, creșterea absorbției nutriționale și susținerea organismului în fața infecțiilor, precum anemia sau bolile de intestin. Unele dintre cele mai importante modalități de îmbunătățire a igienei sunt spălarea mâinilor înainte de a mânca și după utilizarea toaletei, folosirea toaletelor igienizate, păstrarea împrejurimilor curate și asigurarea igienei unghiilor.

Metode naturale pentru deparazitare

Metodele naturiste și naturale de deparazitare există încă din bătrâni. Buneii noștri utilizau de exemplu, usturoiul sau pelinul, pregătite cu grijă și multă atenție. Astăzi însă, odată cu dezvoltarea și evoluția medicinei moderne există o mulțime de metode naturiste și medicamentoase pentru deparazitare și înlăturarea paraziților intestinali.

Un produs absolut natural, de exemplu, este compus din frunze de nuc negru. Această plantă este o specie originară în America de Nord și este cunoscută pentru o serie de beneficii pentru organism, în special pentru proprietățile sale astringente și antifungice. Studiile recente au demonstrat că extractele din frunze de nuc negru au activitate antivirală și sunt foarte eficiente împotriva anumitor tipuri de tumori, iar acest produs este foarte recomandat atât pentru maturi, cât și pentru copii. AICI puteți găsi mai multe detalii despre acest produs natural.

Cât de util a fost acestă articol?

Fă clic pe o stea pentru a evalua!

Evaluare medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează acest articol.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.