Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai

0
(0)

De mii de ani oamenii folosesc ceaiurile din plante pentru imbunatatirea starii de sanatate, dar si pentru placerea efectiva a gustului. Ceaiurile din plante pot contribui la reducerea stresului, a anxietatii si chiar te pot ajuta sa dormi mai bine.
Ele afecteaza fiecare persoana in mod diferit, dat fiind nivelul variat de stres si papilele gustative.

De aceea, poate fi nevoie de cateva incercari pentru a gasi ceaiul potrivit pentru tine, sau poti tine mereu in dulap un asortiment mai bogat pentru a satisface nevoi si gusturi diferite.
Cercetarile sustin ca exista unele plante cu efecte puternice asupra nivelului de stres si, ca rezultat, asupra sanatatii noastre mentale si fizice.

Lista celor 10 ceaiuri de plante de mai jos te va ajuta in mod cert sa gasesti cel mai bun ceai pentru nevoile tale actuale.

Cum te pot ajuta ceaiurile din plante sa reduci stresul?

Ceaiurile din plante contin numeroase tipuri de compusi anti-inflamatori care pot fi benefici organismului uman.

  •  Antioxidanti care protejeaza organismul de stres;
  •  Compusi antivirali si antibacterieni;
  •  Plante care reduc inflamatia;
  •  Plante care reduc riscul aparitiei chegurilor de sange si tensiunii arteriale crescute.

Consumul unei cesti de ceai in fiecare zi poate contribui la protejarea sanatatii pe termen lung si poate reduce nivelul de stres. Cercetarile din 2014 arata ca unele ceaiuri din plante – in mod deosebit Melissa officinalis sau extractul de Roinita – pot reduce nivelul de cortizol – hormonul stresului.
Un studiu din 2018 sugereaza ca pana si simpla inhalare a aromei de ceai – ceai negru in mod deosebit – poate contribui la reducerea nivelului de stres si la crearea unei dispozitii mai calme.

Stai de vorba cu medical tau inainte de a introduce orice tip de ceai din plante (sau suplimente vegetale) in dieta. Unele ceaiuri pot agrava unele afectiuni si pot interactiona cu diverse medicamente. De pilda, musetelul actioneaza ca anticoagulant usor si poate interactiona cu warfarina daca este consumat in cantitati mari.

Cum am ales

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 1

Am ales ceaiurile din plante de mai jos in functie de ceea ce spun cercetarile despre proprietatile lor in ceea ce priveste reducerea stresului.
Ceaiurile din plante sunt considerate in general sigure pentru majoritatea persoanelor, insa exista si unele tipuri de ceaiuri ce pot cauza reactii alergice.

Inainte de a incerca un ceai nou sau de a-l adauga in rutina ta obisnuita, analizeaza orice eventuale interactiuni cu medicamente, sau efectele asupra anumitor afectiuni de sanatate.
Ai grija sa respecti instructiunile de preparare si verifica data de expirare de pe ambalaj, pentru a obtine maximum de beneficii din aceste ceaiuri.

Cel mai bun ceai general: Ceaiul de Roinita

Oamenii folosesc de mii de ani roinita pentru a reduce stresul. Roinita este disponibila sub forma de capsule, tablete, creme si sub forma de ceai.
Informatiile empirice si cercetarile stiintifice sugereaza ca roinita poate contribui la relaxare, la stimularea dispozitiei si la ameliorarea simptomelor stresului.

Un studiu din 2014 sugereaza ca alimentele care contin roinita pot imbunatati nivelul de stres si functia cognitiva la adultii tineri.
Desi unele studii la oameni au aratat ca produsele pe baza de roinita au un efect pozitiv asupra starii de spirit si asupra stresului, studiile existente au folosit doze concentrate de roinita, nu ceai de roinita, astfel ca este incert daca ceaiul de roinita are si el acelasi efect.

Cel mai bun ceai pentru anxietate: Ceaiul de Tei

ceaiul de tei

Ceaiul de tei este obtinut din florile, frunzele sau scoarta de tei uscate. Ceaiul de tei este folosit traditional ca remediu vegetal pentru calmarea nervilor si pentru tratarea anxietatii, insomniei si durerilor de cap.

Un studiu din 2015 a constatat ca un compus din ceaiul de tei influenteaza activitatea acidului gamma aminobutiric (GABA), un aminoacid natural care actioneaza ca mesager chimic la nivelul creierului, in mod similar cu medicamentele impotriva anxietatii.

Daca ai tensiune arteriala scazuta, sau iei medicatie pentru scaderea tensiunii arteriale, e bine sa eviti ceaiul de tei sau sa il utilizezi cu precautie, pentru ca el poate duce la scaderea tensiunii arteriale pana la niveluri foarte mici.

Cel mai bun ceai pentru sindromul de colon iritabil: Ceaiul de Musetel

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 2

Ceaiul de musetel este asociat astazi cel mai adesea cu un somn bun. Insa aceasta planta este folosita traditional pentru tratarea problemelor stomacale si intestinale, inclusiv gaze, tulburari digestive, inflamatie si scaune moi cauzate de anxietate.
Stresul si anxietatea pot agrava simptomele resimtite de persoanele cu sindrom de colon iritabil (IBS).

Unele cercetari sugereaza ca efectele relaxante ale musetelului si ale altor compusi ai sai pot oferi o ameliorare celor care sufera de acest sindrom.
Un studiu din 2015, efectuat pe un esantion de 45 de persoane cu IBS, a constatat ca dupa 4 saptamani de consum zilnic de extract de musetel, simptomele IBS – balonarea, durerile abdominale, consistenta scaunelor si probleme de defecare – s-au redus semnificativ.
In plus, cercetarile sugereaza ca musetelul poate contribui la reducerea anxietatii si a starilor de insomnie.

Cel mai bun ceai pentru sanatatea cerebrala: Ceaiul de Rozmarin

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 3

Rozmarinul este o planta populara pentru gatit si parfumuri. Una dintre utilizarile sale mai putin frecvente este aceea ca ceai de plante. Exista insa o cercetare care sugereaza ca un consum regulat de ceai de rozmarin poate oferi protectie impotriva bolii Alzheimer.

Potrivit cercetarii, compusii din rozmarin pot contribui la reducerea inflamatiei, la prevenirea ulcerelor si la imbunatatirea generala a sanatatii cerebrale.
Desi promitatoare, cercetarile asupra ceaiului de rozmarin in sine sunt inca insuficiente si e dificil sa ii cunoastem efectele pe termen lung.

Cel mai bun ceai pentru depresie: Ceaiul de Lavanda

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 4

Ceaiul de lavanda poate avea beneficii pentru sanatatea digestiva si mentala. Extractul de lavanda este folosit de mult timp in aromoterapie, pentru a promova relaxarea, iar cercetarile sugereaza ca poate avea beneficii pentru sanatatea mentala.

Un studiu din 2020, efectuat pe un esantion de 60 de adulti cu varste inaintate, a constatat ca ceaiul de lavanda consumat dimineata si noaptea a redus scorurile de anxietate si depresie la participantii la studiu.
Lavanda poate contribui la promovarea relaxarii si somnului, poate ameliora tulburarile stomacale si poate imbunatati starea de spirit.

Cel mai bun ceai pentru durerile menstruale: Ceaiul de Trandafiri

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 5

De cele mai multe ori e greu sa te relaxezi in perioada menstruatiei, insa ceaiul de trandafiri iti poate fi de ajutor in acest sens.
De-a lungul anilor, oamenii au adaugat petale de trandafir la prajituri, gemuri si ceaiuri fierbinti pentru aromatizare. Petalele de trandafir sunt insa si o sursa buna de antioxidanti, precum vitaminele C, A si E.

Un studiu din 2005, efectuat pe 130 de adolescente de sex feminin cu dismenoree primara, au constatat ca ceaiul de trandafir a contribuit la reducerea durerii si anxietatii menstruale. Ceilalti compusi din ceaiul de trandafiri pot contribui si ei la reducerea riscului de boli cronice, asa cum sunt bolile de inima.

Cel mai bun ceai pentru somn: Ceaiul de Iasomie

Cele mai bune 10 ceaiuri de plante pentru stres, sanatate cerebrala si nu numai 6

Pentru multi bautori de ceai, ceaiul de iasomie are un efect calmant, ceea ce il face o optiune excelenta inainte de culcare. Compusii din iasomie declanseaza neurotransmitatorul GABA, contribuind la relaxarea sistemului nervos si la reducerea anxietatii.

Un studiu din 2005, efectuat pe un numar de 24 de persoane sanatoase, a constatat ca mirosul de iasomie are efecte sedative asupra participantilor, reducand pulsul si contribuind la o stare de spirit mai calma.
Iasomia este combinata adesea cu ceai negru sau ceai verde, care contin ambele cafeina. Daca vrei sa bei ceai de iasomie ca parte a rutinei tale de seara, alege o varianta fara cafeina.

Cel mai bun ceai pentru un somn profund: Ceaiul de Radacina de Valeriana

Se crede ca stadiile profunde ale somnului sunt cele mai revigorante si esentiale pentru a te simti perfect odihnit dimineata. Radacina de valeriana este folosita la nivel larg pentru a imbunatati calitatea si durata somnului, dar mai ales pentru un somn profund.

Studiile arata ca valeriana actioneaza prin blocarea unei enzime care interfereaza cu functia GABA, creand sentimente amplificate de liniste si calm. In plus, exista cercetari care sustin ca ceaiul de radacina de valeriana este un bun adjuvant pentru somn.
O cercetare din 2020 a descoperit ca valeriana este eficienta in prelungirea duratei somnului profund si reducerea duratei de timp necesara pentru a adormi.

Cel mai bun ceai pentru digestie: Ceaiul de Menta

combinatii alimentare

Ceaiul de menta se prepara din frunzele uscate ale plantei de menta.
O cercetare din 2009 sugereaza ca menta poate contribui la calmarea tulburarilor digestive, la ameliorarea constipatiei, la stimularea sistemului imunitar, la amplificarea concentrarii si la reducerea stresului.

Cercetari suplimentare sugereaza ca pana si mirosul de menta poate fi de folos in reducerea anxietatii si stresului. Un studiu din 2019, efectuat pe 80 de pacienti cu boli cardiace, a constatat ca aromaterapia cu menta a contribuit la reducerea durerii si anxietatii la persoanele carora li s-a administrat o perfuzie.

Cel mai bun ceai pentru oboseala: Ceaiul de Paie de Ovaz

Ceaiul de paie de ovaz este obtinut din tulpinile, semintele si florile plantei de ovaz. Extractul de ceai de ovaz a fost folosit de secole in medicina traditionala pentru a contribui la relaxare, la imbunatatirea dispozitiei si pentru a reduce oboseala.

Un studiu din 2011 efectuat pe adulti cu varste mai inaintate a constatat ca extractul de planta de ovaz a contribuit la imbunatatirea atentiei si cocentrarii.
Desi aceasta planta este folosita de mult timp in medicina traditionala, exista cercetari minime cu privire la modul in care paiele de ovaz influenteaza sanatatea atunci cand sunt consumate sub forma de ceai.

Concluzie

Ceaiurile din plante sunt un adaos excelent in orice rutina de ingrijire personala. In plus, ele pot fi consumate foarte bine si singure, pentru a reduce stresul. Bucura-te atat de gustul, cat si de aromele parfumate ale acestor ceaiuri pentru a obtine beneficiile lor depline.

Multe dintre plantele mentionate mai sus sunt disponibile si in diverse variante de combinatii, astfel incat sa poti profita in acelasi timp de beneficiile mai multor plante pentru gestionarea nivelului stresului.
Daca vrei sa adaugi noi ceaiuri de plante sau suplimente in rutina ta zilnica, stai intai de vorba cu medicul, deoarece exista riscul unor interactiuni cu anumite medicamente si afectiuni preexistente.

Sursa: https://www.healthline.com/health/mental-health/tea-for-stress

Cât de util a fost acestă articol?

Fă clic pe o stea pentru a evalua!

Evaluare medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează acest articol.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.